Ma chinuie talentul…

Spre deosebire de alte zile în care mă trezeam vioi, azi, după ce m-am trezit am stat două, trei minute pe marginea patului gândindu-mă la cum îmi voi petrece ziua ce pare deja plictisitoare. Liniştea din cameră este tulburată brusc de zăpada căzută de pe acoperiş. Tresar! Mă ridic şi mă uit pe fereastră.
 
Afară este ceaţă. Picăturile ce se scurg de pe acoperiş fac mici gropiţe în zăpada de afară. Pe obraz îmi pare o rază de soare ce îmi bucură privirea. Încet, încet ceaţa se ridică şi soarele îşi face simţită prezenţa. Ies afară să trag în piept aer proaspăt. Cocoşul vecinei mă salută de după gard cu strigătul lui vioi!
 
Zăpada ce mai acum câteva zile avea un strat generos, azi lasă la vedere pământul. Privesc scheletele solariilor din grădină şi mă poartă cu gândul la luna Martie când acestea vor adăposti primele plăntuţe firave. Odată cu primele semne de dezgheţ şi împrimăvărare, semne asemenea celor de azi, încep să îmi adun gândurile şi să îmi planific ce va urma să fac până in luna Martie.
 
Revin în casă, mă aşez la „masa de lucru” şi îmi planific minuţios zilele ce vor urma. Analizez prin mijloace moderne la care batrânii noştri înainte nu aveau acces (acces la internet) starea vremii ce va urma, calitatea solului în vederea ameliorări, tipul de seminţe ce urmează a fi plantate pentru obţinerea răsadurilor.
 
În aşteptarea zilelor mai calde şi însorite mă las purtat de vise şi cuprins de plictiseală…
 
 
Imagini cu solariile de acum ce în Martie vor fi acoperite şi în care vor fi plante
 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nervi de Sezon

Blog Filozofic

Vreau sa lupt!

Scriu folosind varful nasului, dar scriu...

Capitalism pe pâine

Fondator si director: Mihai Giurgea

Caleidoscop

De toate pentru toti.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

natycalinescu (NATY ELA)

Smile! Tomorrow will be better than today!

Sătmăreanca

Crina Dunca. Ziarista si blogherita

Bine de Stiut

totul scris alb pe negru... gri

Marius Crăciun

"Trec ani care nu se mai întorc"

%d blogeri au apreciat asta: